Europeanizarea cadrelor naționale de educație și de formare a început în anii 1980 și a dus la crearea spațiului european al învățământului superior „promovând mobilitatea intra-europeană” ca urmare a implementării procesului Bologna (1999).
Strategia 2020 introduce în spațiul european al învățământului superior noi obiective comune („creșterea cu cel puțin 40% a ponderii populației cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani care finalizează un curs universitar”) printr-o combinație de măsuri naționale, referitoare la adaptarea cadrului național, consolidarea calității învățământului superior și a formării profesionale, profesionalizarea personalului didactic, etc.
Numeroasele rapoarte ministeriale și misiuni de evaluare care se succed între 2010 și 2019 au ca obiectiv principal punerea în discuție a modelelor tradiționale de predare în învățământului superior francez. Aceste șodele tradiționale sunt de cele mai multe ori asociate cu inadecvarea lor la noile condiții de formare și la caracteristicile populației studențești de astăzi. Obiectivele comune ale acestor rapoarte sunt următoarele: „Oferirea unor condiții de formare unui public din ce în ce mai numeros și mai diversificat; reducerea eșecului studenților ; adaptarea activității didactice pentru includerea studenților cu potențial ridicat; construirea de acțiuni formare continuă pentru adulți, cunoscute sub titulatura de formare pe tot parcursul vieții”.
Raportul ”Încurajarea transformărilor practicilor pedagogice în învățământul superior” (Bertrand, 2014) identifică practicile pedagogice universitare ca o condiție esențială pentru introducerea unor noi modele de predare și restructurarea ofertei de formare universitare pe baza rezultatelor învățării (”learning outcomes”).
