Caută
Close this search box.

Pedagogia învățământului superior

Acest articol prezintă efectele politicilor publice din învățământul superior francez asupra transformării educaționale, instituționale și organizaționale a universității. Cu ajutorul unui studiu de caz (crearea Centrului de resurse pentru inițiative educaționale și inginerie al Universității din Poitiers), vom analiza schimbările apărute în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice universitare ca urmare a acțiunilor de formare și de consiliere în activitățile didactice universitare.

Creat în 2014 cu ajutorul finanțării proiectului Idéfi Paré, CRIIP și-a propus mai multe obiective : promovarea dezvoltării profesionale a profesorilor, a lectorilor-cercetători și doctoranzilor prin sprijin, consiliere, informare și formare în pedagogia universitară; identificarea diversității practicilor de predare universitate; să ofere resurse utile pentru realizarea activităților didactice a profesorilor din învățământul superior.

Aceste misiuni fac parte dintr-un plan național de acțiune pe tema pedagogiei universitare. Formarea pedagogică a cadrelor didactice este considerată ca fiind o condiție esențială pentru realizarea unei predări de calitate. Aceste preocupări s-au concretizat pe plan legislativ prin adoptarea Decretului nr. 2017-854 din 9 mai 2017. Acest decret va avea ca rezultat stabilirea unui sistem de formare în domeniul pedagogiei universitare destinat noilor lectori la instalarea lor în funcție. În același timp, Ministerul și partenerii sociali au inițiat o consultare națională pentru definirea unui nou cadru de referință în ceea ce privește competențele profesiei profesorilor-cercetători și pentru definirea criteriilor obiective de evaluare a activității didactice la același nivel ca activitate de cercetare.

Aceste transformări sunt indicatorii unor schimbări majore în profesionalizarea cadrelor didactice de nivel universitar din Franța. Obiectivul principal este „schimbarea practicilor educaționale ale părților interesate” (Bertrand, 2014) și îmbunătățirea calității procesului educațional universitar.

Partagez cet article

Commentez

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

envie
de lire plus ?

Le blog

Ana Maria étudiants amphi

Transformări în practica pedagogică universitară

Expresia ”pedagogia universitară” păstrează ”uneori o conotație negativă și generează de asemenea contoverse în principal datorită opoziției dintre conținutul și modalitățile predării” (Poteaux, 2013). În

l'européanisation de l'enseignement supérieur

Europenizarea învățământului superior

Europeanizarea cadrelor naționale de educație și de formare a început în anii 1980 și a dus la crearea spațiului european al învățământului superior „promovând mobilitatea

© 2020 Tous les droits réservés